Criza transplantului de organe din România

Detalii
AddThis Social Bookmark Button

Luna aceasta, profesorul doctor Horațiu Suciu, directorul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Trans­plant (IUBCvT) Târgu-Mureș, a anunțat că a efectuat al patrulea transplant de inimă din acest an.

După cum spunea chiar domnia-sa, pentru clinica pe care o conduce, patru transplanturi de inimă în acest an este o performanță notabilă. Dar pentru întreaga țară acest număr, patru, reprezintă foarte puțin. Din păcate, singura clinică din România unde se mai fac asemenea intervenții chirurgicale complexe este cea de la Târgu-Mureș! Deci, Capitala a dispărut de pe harta transplantului cardiac… Este limpede că transplantul românesc este astăzi în suferință. Și nu mă refer doar la transplantul cardiac. 

Scurtă incursiune în istoria transplantului românesc

Profesori reputați au participat la punerea bazelor transplantului românesc. În 1958, profesorul Agrippa Ionescu realizează un trans­plant de piele. În 1962 are loc o operație de transplant de cornee, realizată de profesorul Olteanu. Profesorul Eugeniu Proca realizează, în 1980, la Spitalul Fundeni un transplant renal de la un donator în viață (consangvinitate), iar la Spitalul Județean din Timișoara profesorul Petru Drăgan reușește un transplant de rinichi. Primul program de transplant renal din România este pus la punct de către profesorul Mihai Lucan, la Clinica de Urologie a Spitalului Județean Cluj-Napoca (1992).

Dar istoria modernă a transplantului românesc începe practic în februarie 1997. Atunci a fost făcută prima prelevare de la un donator în moarte cerebrală la Clinica de Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni. Profesorul Ionel Sinescu pornește, în 1997, programul de transplant renal. În același an, în luna iunie, a avut loc o a doua prelevare la Spitalul de Urgență Floreasca. Au urmat prelevări făcute la Spitalul Bagdasar-Arseni și la Spitalul Județean Târgu-Mureș, dar numărul donatorilor a rămas relativ mic – 20-30 pe an.

În 2003, echipa de la Spitalul Județean Constanța (prof. dr. Vasile Sârbu, dr. Simona Dima) efectuează primul auto-transplant de insule pancreatice.

Numărul donatorilor a crescut după anul 2005, anul înființării Agenției Naționale de Transplant. Numărul donatorilor în moarte cerebrală a crescut, pentru ca în anii 2013 și 2014 numărul acestora să depășească 150. Un merit deosebit îl are doctorul Victor Zota, director și apoi coordonator națio­nal de transplant.

În paralel cu evoluția Agenției Naționale de Transplant, s-au dezvoltat trei programe de transplant renal (Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-­Napoca), un program de transplant hepatic (Institutul Clinic Fundeni) și două programe de transplant cardiac (Spitalul de  Urgență Floreasca și Institutul de Boli Cardiovasculare Târgu-Mureș). Cu pași mici, dar fermi, transplantul își făcea loc în sistemul de sănătate românesc.

Bineînțeles, victoriile au fost aplaudate și mediatizate pe măsură. Primul transplant cardiac realizat în  octombrie 1999 de către doctorul Șerban Brădișteanu la Spitalul de Urgență Floreasca a fost un eveniment național; o serie de premiere realizate la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca (prof. dr. Mihai Lucan) și la Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni (prof. dr. Irinel Popescu) au fost prezentate pe larg publicului românesc.

Ca urmare, numărul donatorilor a crescut constant și, foarte important, rata de consimțământ al  populației a devenit una dintre cele mai importante din Europa. Pe cale de consecință, a crescut și numărul de operații de transplant. În anul 2013 au fost peste 300 de transplanturi renale în institutele de specialitate din Cluj-Napoca și București. Transplanturile de ficat au ajuns, în același an, la cifra 122 la Institutul Clinic Fundeni. Numărul mare de transplanturi a făcut necesară deschiderea celui de-al doilea program de transplant hepatic, tot la Fundeni, în 2014, iar după aceea un al treilea program a fost deschis la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Mai mult, echipa de la Fundeni a sprijinit deschiderea programului de transplant hepatic de la Chișinău.

„Încă un cui în sicriul transplantului”

Expresia îi aparține fostului ministru al Sănătății, prof. dr. Florian Bodog, care a spus aceste cuvinte în momentul în care directoarea Agenției Naționale de Transplant a sesizat DIICOT pentru că sistemul informatic al Agenției s-a blocat, iar accesul la Registrul Național de Transplant a fost temporar întrerupt. Blocarea unui software a lăsat loc unor speculații extrem de periculoase, vorbindu-se despre „trafic de organe”.

De ce „încă un cui”? Pentru că nu este primul „cui”! După o serie de reușite importante, transplantul românesc a intrat într-o zodie nefericită. O succesiune de evenimente bine mediatizate în ultimii trei ani au pus într-o lumină negativă întreaga activitate de transplant. Amintesc doar câteva: cazul actorului Alexandru Arșinel, mediatizat negativ în mod excesiv, deși era vorba despre un pacient în vârstă și cu riscuri mari, care nu ar fi fost acceptat de alte programe de transplant renal în afara celui de la Cluj-­Napoca; linșajul mediatic la care a fost supus profesorul Mihai Lucan (s-a scris în presă inclusiv despre… kalașnikoave pe coridoarele clinicii); conflictul public dintre fostul ministru al Sănătății, dl Vlad Voiculescu, și managerul Spitalului Sf. Maria, doctorul Narcis Copca, din anul 2016 pe tema acreditării pentru trans­plant pulmonar! După cum s-a dovedit ulterior, doctorul Igor Tudorache a efectuat cu mult succes două ­transplanturi pulmonare la acest spital. Dar răul era deja făcut.

Exemple mai sunt. Cred că niciunul dintre medicii care au făcut transplanturi în România – și care au pornit de la zero în această activitate! – nu a fost „iertat” (vorba aceea - „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”). Iar consecințele acestor acțiuni de desființare a acestor medici sunt vizibile: activitatea de transplant a scăzut, numărul donatorilor – de asemenea. Iar listele de așteptare sunt tot mai lungi…

Ce ar fi de făcut? Greu de spălat murdăria împroșcată fără discernământ de pe obrazul  acestor doctori care, pentru mine, sunt de-a dreptul eroi ai profesiunii de medic. Dar nu putem trăi fără speranță. Sper ca noua lege a transplantului aflată, din câte știu, aproape de finalizare să regleze sistemul în așa fel încât să nu permită nici derapaje, nici interpretări eronate sau părtinitoare și interesate. Și mai sper ca acești colegi de breaslă să treacă peste amărăciunea acestor ani și să lucreze mai departe în folosul pacienților lor. Și în folosul nostru, al românilor!     

Sursa: romanialibera.ro
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea
Actualizat: 30.10.2018 - 09:30
   

Traducere cu Google  

Romanian English French German Italian Portuguese Russian Spanish
   

Vă recomandăm o carte despre transplant în România! Mărturii de la donatori, pacienți și medici.  

Clic pentru detalii

   

Pagina pe Facebook  

Vizitati si pagina noastra pe Facebook!

   

Susțineți asociația cu 2% (clic pe foto)  

   

Eveniment  

Click pentru detalii
 

   

Statistici  

Vizitatori
2
Articole
132
Link-uri web
104
Afișări articole
262916