Campanie prodonare

Apel catre medici: Consolidati sistemul de transplant! Respectati dreptul la viata!

Descarcati-va ura care va macina in aule academice, in cancelarii, la congrese, conferinte si, daca nu va puteti abtine, chiar si pe holurile spitalelor. Dar n-o mai duceti in sala de operatii! Nu sacrificati vieti pentru functii. Nu condamnati suflete nevinovate doar pentru a va satisface orgoliul. Nu promovati impostori incompetenti in locuri in care doar excelenta profesionala si morala pot face diferenta dintre viata si moarte. Pentru ca, daca veti continua asa, veti deveni ciocli, nu medici. Umbre intunecate si reci deghizate in halate albe.

Cine are interesul sa denigreze sistemul de transplant?

La prima vedere, nimeni. De ce sa vrei sa distrugi un sistem care salveaza vieti si care, in ultimii ani, a obtinut performante remarcabile? Se gasesc cateva motive:

1. Sindromul autohton "Capra vecinului".

In lumea medicala, rivalitatile escaladeaza uneori pana la dorinta de a distruge un intreg sistem doar pentru ca X sau Y sa nu-si mai poata demonstra superioritatea. Unii zei in halate albe, stapani peste un etaj, o sectie, un spital sau mai multe, nu pot accepta ca sunt altii sunt mai buni decat ei. Iar in cazul transplantului, diferentele de competenta si talent nu pot fi "recuperate" cu titluri inventate sau influente institutionale. Transplantul se masoara simplu si clar, in vieti salvate si cifre obiective. Cand un chirurg a ajuns la 50-100 de operatii de transplant reusite, iar altul inca n-a spart gheata primului transplant, frustrarea poate fi atat de mare incat devine musai sa moara capra vecinului, chiar daca astfel se destabilizeaza intregul sistem de transplant si se pune in pericol viata a mii de oameni care depind de priceperea unui medic si de increderea donatorilor in corectitudinea sistemului. Zeul trebuie sa-si confirme ca e zeu, indiferent ce patesc muritorii.

2. Sindromul sectar "Hotul striga hotii!"

Exista persoane care si-au construit carierele pe baza de "scurtaturi", "prietenii", "servicii". Au sarit mereu peste reguli, au fentat decenta, si-au sapat concurentii mai competenti. Ii sprijina doar pe-ai lor, au reguli nescrise, solidaritati ascunse. Sunt o secta bine organizata si foarte eficienta. Acest tip de indivizi judeca lumea doar cu propria masura si, in consecinta, sunt convinsi ca toti din jurul lor se ocupa doar cu smecherii, hotii si influente. Ei nu-si pot imagina ca poate exista un sistem, o institutie sau un om care sa functioneze cinstit. Pentru ei, asa ceva nu se poate, este de neconceput. In consecinta, n-au nicio rezerva sa decredibilizeze, fara date si argumente obiective, un sistem care salveaza anual mii de vieti.

3. Sindromul universal "Closca cu pui de aur"

Peste tot in lume, exista personaje care confunda o functie cu o vaca de muls, o closca cu pui de aur sau alta sursa de prosperitate rapida si nelimitata. Este o boala universala si, din pacate, nici noi, romani, nu-i putem rezista. Pretutindeni, oamenii sunt tentati de beneficiile ascunse ale puterii. Evident, nu sunt putini cei carora le-ar placea foarte mult sa conduca sistemul national de transplant in beneficiul personal. Si se straduiesc sa-si fac loc pana in varf, impingandu-i pe toti care le stau in cale.

Mai sunt si alte sindroame, explicatii si specii particulare de oportunisti. Toate au in comun preocuparea obsesiva pentru propriul interes. Nu conteaza ca altii mor, ei sa traiasca.

 

Tripla responsabilitate in transplant

1. Responsabilitatea institutionala a sistemului de transplant - sunt create criterii obiective si transparente de intocmire a listelor de asteptare si de stabilire a prioritatilor medicale (avem datoria sa dovedim ca n-au existat, nu exista si nu vor exista niciodata "transplanturi pentru vip-uri").

2. Responsabilitate in randul lumii medicale - sa nu permitem rivalitatilor, luptelor interne pentru influenta, functii si putere sa decredibilizeze activitatea de transplant.

3. Responsabilitatea comunicarii - rolul presei este determinant. Fara indoiala, abuzurile trebuie mediatizate. Orice abuz real trebuie imediat sanctionat, indiferent de numele celui care l-a comis. Dar trebuie sa ne asiguram ca aducem in spatiul public abuzuri reale, dovedite cu probe concrete, nu zvonuri, dezinformari sau calomnii generate de ura si rivalitati.

Exista o tendinta generala care vizeaza descarcarea unor frustrari profesionale sau rezolvarea unor interese obscure prin intermediul comunicarii publice. Din pacate, nici activitatea de transplant nu este imuna la acest microb. Sunt persoane sau grupuri care lanseaza teme si slogane ce vizeza destabilizarea intregului sistem doar pentru a se propune ei insisi in fruntea unui alt sistem.

Increderea se castiga greu si se pierde repede. Efectul pozitiv generat de o suta de stiri reale despre transplanturi reusite poate fi anulat de o singura informatie falsa despre "vanzari de organe" sau "transplanturi pentru vip-uri". Nicio neregula reala nu trebuie trecuta cu vederea. Dar este esential sa nu ne lasam manipulati de informatii fabricate din interese particulare. Nu trebuie sa descurajam donatorii.

 

Eficienta transplantului se masoara in vieti salvate.

Fara incredere, fara incurajare, fara informare corecta si sustinere, nu vor exista donatori. Persoanele greu incercate de soarta si familiile lor nu vor da nimic mai departe daca nu vor avea certitudinea ca sacrificiul si generozitatea lor nu pot fi deturnate sau manipulate. Sistemul national de transplant are nevoie de incredere, transparenta si responsabilitate. Incercarile de destabilizare, bazate de zvonuri si informatii neverificate, pericliteaza viata bolnavilor aflati pe lista de asteptare.

Eficienta jocurilor obscure de putere si comunicare se masoara in vieti pierdute.

Sistemul actual, chiar daca respecta standardele internationale si a primit aprecierile unor experti internationali, nu este infailibil. Pot aparea erori si ele trebuie semnalate. Orice abuz trebuie imediat sanctionat, tocmai pentru a proteja bolnavul si pentru a incuraja donatorul sa ofere, in continuare, o sansa unui bolnav aflat intr-o situatie limita. Dar interventiile trebuie sa fie bine documentate, bazate pe probe, nu pe zvonuri, rivalitati medicale si "surse anonime". Generalizarile nefondate si atacurile globale pot destabiliza un sistem aflat in slujba vietii. Cand increderea publica scade, numarul donatorilor se reduce si oamenii mor. Viata nu trebuie pusa in pericol din cauza unor jocuri de putere.

Mai multe articole...

  1. Sunt donator
   

Traducere cu Google  

Romanian English French German Italian Portuguese Russian Spanish
   

Vă recomandăm o carte despre transplant în România! Mărturii de la donatori, pacienți și medici.  

Clic pentru detalii

   

Pagina pe Facebook  

Vizitati si pagina noastra pe Facebook!

   

Susțineți asociația cu 2% (clic pe foto)  

   

Statistici  

Vizitatori
2
Articole
132
Link-uri web
104
Afișări articole
262907