Galerii de fotografii

Galerie foto - Ziua Națională a Transplantului - 12 mai 2017

Detalii
AddThis Social Bookmark Button

12 mai 2017 - Ziua Națională a Transplantului - este o zi de sărbătoare, un prilej de întâlnire între noi, cei care am relationat pe granița dintre viață și moarte, pacienți și medici.

Tulburătoare aniversare, la care noi, cei cărora ni s-a dat o nouă șansă la viață, omagiem ȘCOALA ROMÂNEASCĂ de TRANSPLANT HEPATIC creată și condusă de d-nul Prof.dr.IRINEL POPESCU, și contribuim prin prezență la bilanțul realizărilor ei. Transplantul este una din formele de vârf ale practicii medicale contemporane care transformă suferința în nădejde pentru mai multă viață, iar ȘCOALA ROMÂNEASCĂ de TRANSPLANT HEPATIC, în cei 20 de ani, a ajuns să exceleze în domeniu.

Viața e unică, irepetabila, un dar de la DUMNEZEU, înțeles ca viețuire a sufletului în trup. Dacă prin grație divină darul vieții se datorează părinților, prelungirea și calitatea ei după impactul cu boala se datorează personalului medical. Actul de dăruire voită a vieții reprezintă o performanță fără de egal, care se datorează strădaniei și muncii asidue până la sacrificiu a celor care practică Medicina de Transplant.

Noi, cei care am beneficiat de un transplant, știm mai bine ca oricine că această intervenție are la temelie iubirea creștină a celui care dăruiește/donează și împlinirea ei în trupul celui care primește. Iar între noi, cei aflati pe granița dintre viață și moarte, se află medicii, cadrele medicale, în echipe bine sudate, oameni cu abilități excepționale, care cu prețul unui efort supraomenesc forțează destinul, ne readuc nu numai la normalitate dar ne fac mai buni și mai fericiți.

Ce poate fi mai frumos într-un act medical decât a primi recunoștința și dragostea celor care sărbătoresc două zile de naștere!

La ceas aniversar omagiem de două ori viața. Viața noastră, a celor care au primit-o și pe cea a celor care au dăruit-o, într-un timp numai de DUMNEZEU rânduit!

Să ne ajute DUMNEZEU să ne bucurăm de această zi în fiecare an!

dr.Ștefănescu Crina


Vedeți mai jos o galerie de fotografii de la eveniment.

   

Traducere cu Google  

Romanian English French German Italian Portuguese Russian Spanish
   

Vă recomandăm o carte despre transplant în România! Mărturii de la donatori, pacienți și medici.  

Clic pentru detalii

   

Pagina pe Facebook  

Vizitati si pagina noastra pe Facebook!

   

Susțineți asociația cu 2% (clic pe foto)  

   

Eveniment  

Click pentru detalii
 

   

Statistici  

Vizitatori
2
Articole
132
Link-uri web
104
Afișări articole
262927