Câte vieți a salvat dr. Radu Zamfir de când este directorul ANT! Medicul – erou din Apuseni, cifre record în doar 3 luni

Detalii
AddThis Social Bookmark Button

România a intrat din nou în “lumea bună”, în lumea transplantului mondial. După câțiva ani de ceață abătută asupra Programului Național de Transplant, victimă a unor interese la nivel înalt, care nu au făcut altceva decât să diminueze șansa la viață a pacienților care așteptau organul donat, condamnați, pe liste, soarele a început din nou să iasă.

Cifrele înregistrate de Agenția Națională de Transplant (ANT) de la începutul acestui an sunt fantastice și demonstrează că pentru a salva vieți, nu trebuie decât să vrei. Chirurgul Radu Zamfir, supranumit și eroul din Apuseni după tragicul accident aviatic din 2014 în care și-au pierdut viață pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion, a preluat conducerea ANT în martie, anul acesta. Iar cifrele pe care le-a obținut în doar 3 luni de mandat vorbesc de la sine.

Concret, potrivit datelor oficiale ale Agenției Naționale de Transplant, de la începutul lui 2019 au fost declarați 78 de potențiali donatori de organe aflați în moarte cerebrală. Dintre aceștia, 31 au devenit donatori reali (n.r. organele recoltate de la aceștia au salvat viețile pacienților aflați pe listele de așteptare ale Registrului Național de Transplant). De menționat este faptul că dintre acești 31 de donatori, al căror sacrificiu se traduce prin salvarea altor sute de veți, doar 4 aparțin fostei conduceri ANT.

Și pentru că sunt guri rele pe piață care lanseaza adesea mesaje ale urii, acuzand, printre altele, si faptul că România nu se implică în Eurotransplant (n.r. un protocol european prin care un pacient român, spre exemplu, poate beneficia de transplant în străinătate. Condiția este ca toate țările care fac parte din Eurotransplant să contribuie cu organe), datele de la ANT demonstrează contrariul. De la începutul anului, către Eurotransplant au fost exportate deja 2 inimi și 5 plămâni.

Câte vieți a salvat dr. Radu Zamfir de când este directorul ANT! In 3 luni: 27 de donatori reali

Radu Zamfir a reușit în doar 3 luni să miște lucrurile la nivelul transplantului în România. A arătat că ideea ministrului Sănătății Sorina Pintea de a numi un om din sistem, un chirurg care ani la rând a făcut prelevare de organe, a fost una extrem de inspirată.

În tot anul 2018 au existat doar 65 de donatori reali.  Iar dacă este să comparam concret mandatele ultimilor doi directori ai ANT, fosta directoare a agenției, Anca Baculea, a reușit, în mandatul ei din 5 iulie 2018 și până în 5 martie 2019, deci 7 luni, să obțină un număr de 35 de donatori reali. Prin comparație, în 3 luni de mandat, din 5 martie 2019, data instalării chirurgului Radu Zamfir în fruntea ANT și până în prezent, au existat deja cel puțin 27 de donatori reali (este posibil că numărul “la zi” să contina2-3 donatori reali în plus). Cifrele vorbesc de la sine, clar și concret, în detrimentul celor care arată cu degetul activitatea Agenției Naționale de Transplant.

Dincolo de toate acestea, nimeni nu trebuie sa treacă cu vederea conștientizarea populației asupra importanței actului de donare! Românii trebuie să înțeleagă că un organ donat va salva cel puțin o viață, iar cei dragi, pentru care, din păcate medicina nu mai poate face nimic, vor continua să trăiască într-un alt trup,  printr-un acord de donare.

   

Traducere cu Google  

Romanian English French German Italian Portuguese Russian Spanish
   

Vă recomandăm o carte despre transplant în România! Mărturii de la donatori, pacienți și medici.  

Clic pentru detalii

   

Pagina pe Facebook  

Vizitati si pagina noastra pe Facebook!

   

Susțineți asociația cu 2% (clic pe foto)  

   

Eveniment  

Click pentru detalii
 

   

Statistici  

Vizitatori
2
Articole
156
Link-uri web
104
Afișări articole
325758